Complexitatea procedurii de executare

Executarea hotărârilor judecătorești (inclusiv urmărirea debitorului) este una dintre principalele elemente constitutive ale acțiunii și funcționarea sistemelor judiciare ale statelor lumii. Pe baza articolului 46 din Constituție tuturor cetățenilor sunt garantate de protecție a drepturilor și libertăților lor în instanță. Această dispoziție este asigurată și pusă în aplicare de dreptul oricărei persoane interesate să elibereze accesul la instanțele de protecție (dreptul la o protecție jurisdicțională) în caz de încălcări și nerespectarea drepturilor și intereselor legitime.

În acest caz, dreptul la o astfel de protecție este necesară pentru a înțelege un pic mai larg, nu numai ca dreptul de a face apel la instanța de judecată, dar, de asemenea, ca dreptul la executarea obligatorie a actului, care a intrat în vigoare sa juridică. Această situație este în deplină concordanță cu articolul 6 § 1 „Convenția Europeană a Drepturilor Omului“ (1950) și constatările Curții Europene a Drepturilor Omului.

Video pe „031 Arestarea a proprietății. Sfârșitul procedurii de executare“

În special, în hotărârea din 7 mai 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului indică faptul că executarea hotărârii judecătorești trebuie să fie considerată ca parte integrantă și obligatorie a procesului judiciar. Prin urmare, pentru a vorbi despre a realiza pe deplin dreptul fiecărei persoane în cauză la o protecție jurisdicțională numai în cazurile în care a fost adoptat actul judiciar, a intrat în vigoare și a fost executat.

Video pe tema „Problema alegerii pneurilor cu nituri, anvelope de iarnă sau cel mai bun din anul 2014-2015“

Prin urmare, adoptarea din 21 iulie 1997, Legea federală №119-FZ „cu privire la aplicarea Proceedings“, continuarea formării serviciului executor judecătoresc și de reglementare a procedurii de executare a deciziilor și acțiunilor unei proceduri de executare judiciare au fost un pas important în punerea în aplicare a reformei judiciare în Federația Rusă.

După o perioadă de acțiune și punerea în aplicare a legii poate trage anumite concluzii - cum ar fi experiența pozitivă a aplicării sale, precum și asupra lacunelor identificate și deficiențele și obstacolele pe baza problemelor și dificultăților lor.

drept dezavantaje

Pentru lista unora dintre deficiențele legii fără probleme deplină poate fi atribuită Institutului debitor de Investigații și (sau) proprietatea sa, care a fost stabilit de lege, dar nu a primit un nivel suficient de aplicare și reglementarea în legislația rusă. Deși rolul acestei instituții juridice joacă un rol important pe parcursul procedurilor executive.

Video privind „Procedura de executare MANDAT # # # creditor debitor # executor judecătoresc“

În timpul formării inițiale a relațiilor de piață în Rusia, cu un control redus de stat asupra activității multor organizații comerciale este aproape complet încetat să mai respecte și executarea contractului. Rezultatul a fost că mulți întreprinzători individuali și entități juridice formate treptat în conturile mari dimensiuni de primit. Ca urmare, producția de instanțele de arbitraj din Federația Rusă în prezent există un număr foarte mare de cazuri de recuperare a creanțelor.

Dovedirea pretențiile reclamantului

Acest proces nu este o mare dificultate, astfel încât să se obțină o hotărâre judecătorească pentru a recupera din plățile debitoare cu privire la acest tip de caz, nu este dificil. Cu toate acestea, executarea deciziei instanței se confruntă cu o serie de mai multe probleme, dintre care cele mai multe sunt legate în primul rând la incapacitatea de a găsi (adică, să stabilească poziția reală) a debitorului sau bunurilor sale. În aceste situații similare și, unul dintre principalele instrumente pentru a asigura aplicarea obligatorie a hotărârii, doar, și ar trebui să acționeze Institutul de Investigare a debitorului și (sau) proprietatea acestuia.

În cadrul articolului 28 din Legea federală „Cu privire la procedura de executare silită“ (executor judecătoresc) inițiativa executorului judecătoresc sau la cererea solicitantului, depusă va emite rezoluția corespunzătoare a listei dorit a debitorului.

După decizia este aprobată de către un executor judecătoresc senior și intră în vigoare. Aceste circumstanțe pot apărea în cazul în care în documentele de execuție pentru recuperarea creanțelor de întreținere nu este informațiile necesare cu privire la localizarea debitorului pentru a compensa daunele au fost cauzate sănătății, sau compensații pentru prejudicii persoanelor care au suferit daune din cauza decesului susținătorului familiei, sau documentele executive pe confiscarea copil. În acest caz, executorul judecătoresc trebuie să se pronunțe asupra producției proprietate a debitorului urmărirea sau investigare a copilului.

Pentru alte tipuri de decizii judecătorești executorului judecătoresc are dreptul de a se pronunța pe lista dorită a debitorului sau bunurilor sale, în cazul în care acordul este disponibil reclamantului la finanțarea tuturor în legătură cu costurile de căutare și de pre-plata pentru aceste cheltuieli, în conformitate cu articolul 83 din Legea „Cu privire la procedura de executare silită“. În acest caz, creditorul are dreptul de a solicita despăgubiri din punct de vedere juridic său debitor pentru cheltuielile suportate ca urmare a investigației.

Recurs împotriva deciziei de a refuza în căutarea debitorului sau a activelor (precum și pentru recuperarea costurilor pentru căutare), un executor judecătoresc, poate fi făcută în termen de 10 zile de la data emiterii acesteia la instanța de judecată.

Video pe tema „Executorul a închis procedura de executare privind creditele pentru datorii | Ce urmează“

Trebuie remarcat faptul că prevederile Legii „cu privire la aplicarea Proceedings“ este în ceea ce privește urmărirea debitorilor care sunt persoane juridice sau întreprinzătorilor individuali pentru a provoca câteva întrebări cheie.

Și este - una dintre principalele probleme este lipsa cadrului legislativ suficient care să reglementeze întreaga ordine de investigare atât a debitorului și a bunurilor sale. Temeiul juridic pentru comisia de acțiune executor judecătoresc pentru a urmări debitorului în Federația Rusă este în prezent menționată mai sus articolul 28 din Legea federală „Cu privire la procedura de executare silită“, precum și articolul 12 din Legea federală №118-FZ „Cu privire la Executorii“, adoptat douăzeci și unu iulie 1997. Cu toate acestea, nici una, nici alta lege nu conține o definiție a termenului „căutare“ pentru acțiunile pe care le efectuează executorul în detectarea și stabilirea localizarea efectivă a debitorului.

Definiția „urmărire“

În termeni foarte generali, termenul „căutare“ (în ceea ce privește procedurile de executare silită) poate fi definit ca un set de acțiuni și măsuri specifice pentru punerea în aplicare a organelor de stat abilitate să ia măsuri pentru a stabili locația debitorului și a bunurilor sale. O astfel de definiție nu dezvăluie și nu arată întreaga esență a anchetei în cadrul procedurii de executare.

Pe această bază, există mai multe aspecte legate. În primul rând, ce acțiuni și activități pot fi atribuite căutării, și care nu sunt. În al doilea rând, ce criterii trebuie să fie puse în baza diferențierii și a diferențierii de investigare și acțiunile care sunt, de asemenea, ca scop executarea actului, dar în același timp urmărirea nu sunt.

Probabil, aici pot exista mai multe poziții care determină. De exemplu, dacă ai vrut să înțeleagă sensul juridic larg - ca un fel de colecție de orice fel de activități desfășurate în scopul de a determina locația și determină proprietatea debitorului - că ar trebui să fie luate toate executorul această direcție să caute și să primească informații de interes pentru el.

Dar, pe de altă parte, pe baza studiului și analiza Legii „Cu privire la procedura de executare silită“, este permis să se concluzioneze că nu toate acțiunile executorului judecătoresc care vizează stabilirea localizarea debitorului sau a activelor, sunt de urmărire. Și anume, articolul 46 alineatul 3 din această lege în mod clar spune că, dacă nu există informații cu privire la prezența sau absența depozitelor și a conturilor debitorului în bănci și alte organizații de credit, executorul are dreptul de a solicita aceste informații cu autoritățile fiscale. Pentru a trimite o astfel de solicitare, executorul judecătoresc nu face neapărat o rezoluție specială a anunțului de investigare. În consecință, legislația a stabilit poziția pe care direcția de interogări de către autoritățile fiscale, în scopul de a găsi și de a stabili proprietatea urmărirea debitorului nu este. Pe baza acestei și a construit funcționarea practicii de aplicare a legii în acest moment.

Procedura de acțiune

După ce a primit un mandat de executare, executorii judecătorești trimise la un număr de cereri necesare și adecvate autorităților, care pot avea informații cu privire la prezența sau absența debitorului orice proprietate (de aplicare a legii și autoritățile fiscale, Serviciul Federal pentru Înregistrării de Stat, Cadastru și Cartografie, etc.). Numai în cazul în care răspunsurile la solicitările vor fi direcționate să nu conțină informații cu privire la proprietate, oferta de reclamant (reclamant), pentru a da acordul pentru ancheta clasificate.

Astfel, baza de diferențiere (diferențiere) operațiunile de căutare și alte acțiuni care vizează obținerea de informații despre debitorul sau proprietatea acestuia, pot fi stabilite metode de determinare și o sursă de informații. Cu alte cuvinte, în cazul în care executorul judecătoresc ia informația despre debitor și proprietatea acesteia din surse oficiale deschise (de exemplu, din surse oficiale, autorități guvernamentale și autonomiei locale), pașii pentru a obține aceste informații nu vor fi luate în considerare în căutarea.

În cazul în care informația nu ar fi de natură oficială, și modul în care este primită nu va fi legat de interacțiunea cu organismele menționate mai sus (de exemplu, informații neoficiale obținute prin alte mijloace), apoi pentru extragerea măsurilor necesare Informații despre debitor sau proprietatea sa, cu un anumit grad de probabilitate ar trebui să fie alocate pentru anchetă.

Pe baza celor de mai sus, nu există nici o îndoială mai puțin importantă a ceea ce acțiuni bazate pe acest criteriu poate fi acum referire la căutarea debitorului? Se presupune că pentru colectarea de informații despre debitorul poate utiliza o serie de metode, cum ar fi observarea, investigarea, lucrări de cercetare, studiu, inspecția spațiilor și așa mai departe.

Cu toate acestea, toate aceste acțiuni, în conformitate cu articolul 6 din Legea federală №144-FZ „Cu privire la activitățile operative-de investigație“, a adoptat 12 august 1995, se referă la activitățile de natură operațională-investigație. Punerea în aplicare a acestora este posibilă numai în cadrul organizației și desfășurarea operativă de activitate, subiecții care, în conformitate cu articolul 13 din prezenta lege, sunt doar autoritățile cărora acest drept este prevăzut de lege federală, și că, desigur, și pot desfășura aceste activități. Lista acestor organisme este foarte cuprinzătoare (în principal de diferite diviziuni ale organelor de aplicare a legii și servicii speciale), și Aprod Serviciul nu este inclus în ea.

Divizia Tracing

În prezent, în cadrul etapelor diferite executor judecătoresc unități structurale specializate pentru căutare. În practică, activitatea acestor unități se confruntă cu un număr de mai multe dificultăți legate de faptul că statutul de divizare de investigație angajatului și nici o listă reglementată de activități pe care angajatul are dreptul de a efectua și de a efectua obligatoriu, practic, nici un punct de vedere juridic.

Cu toate acestea, în conformitate cu paragraful 1 al articolului 5 din Legea Federației Ruse №2487-1 la 11 martie 1992 „Cu privire la detectiv particular și activitatea de securitate în Federația Rusă“ în punerea în aplicare a detectiv activitate detectiv particular (persoana care efectuează investigații private) și dreptul de a efectua următoarele etape de investigare: observare pentru a obține informațiile necesare, o inspecție externă a spațiilor, clădiri și alte facilități, studiul și analiza obiectelor și documentelor (dar numai cu acordul scris al proprietarilor lor), de orientare NC ravok, oficialii proba orală și alți cetățeni (cu acordul lor).

Trebuie remarcat faptul că puterile de investigatori privați enumerate mai sus, în unele cazuri, corespund atribuțiilor autorităților de stat, care au dreptul de a desfășura activități operative de investigații, în conformitate cu legislația rusă aplicabilă.

Prin urmare, orice persoană privată în cauză poate obține bine informațiile necesare cu privire la temeiul juridic, iar organismul guvernamental care își propune să promoveze realizarea justiției, nu poate face acest lucru. Acest lucru este foarte evident paradox negativ în legislația care reglementează acest tip de activitate (de exemplu, de căutare).

Pe baza acestui fapt, devine evident că, pentru o mai bună punere în aplicare a anchetei debitorului ar fi corect să se facă referire nu la executorii judecătorești, și detectivul particular.

Problemele specifice de proces

În primul rând, detectivul particular are competențe juridice specifice, care îi permit să desfășoare activitățile de căutare și producerea de informații neoficiale despre debitor, dar el nu este înzestrat cu drepturi legale de a pune în aplicare forme obligatorii de punere în aplicare a actelor judiciare.

Video pe tema „Moment de oaspeți actual în studio Maria Gubanov. Productie CTB Ulyanovsk. 06/10/2015“

În al doilea rând, executorul judecătoresc autorizat să executarea și punerea în aplicare a actului de justiție, nu se poate obține în mod legal informațiile sale neoficiale interesante în sine și nu poate (nu pot) să primească, să ia în considerare și să fie ghidat de informații neoficiale din partea reclamantului atunci când acesta oferă disponibile el are informații despre debitor, a devenit cunoscut din surse neoficiale (de exemplu, un detectiv particular).

Executorul judecătoresc are dreptul de a utiliza astfel de informații pentru punerea în aplicare și executarea actului, deoarece este pur informale în natură și nu pot fi utilizate fără o verificare suplimentară cu privire la punerea în aplicare care, la executorul judecătoresc din nou, nu există nici o bază legală și autoritatea legală.

Drepturile și îndatoririle unui executor judecătoresc

O altă problemă în organizarea și punerea în aplicare a anchetei debitorului rezultă din faptul că, în conformitate cu paragraful 2 al articolului 28 din Legea „Cu privire la procedura de executare silită“, urmărirea debitorului nu este o obligație, ci numai dreptul la un executor judecătoresc. Această prevedere aparent nu corespunde esența procedurii de executare silită.

Video pe tema „Mașina CNC pentru producția de carton ondulat containere SL 1400 LIGHT SPEED“

Este fundamental contrar paragrafului 1 al articolului 12 din Legea „Cu privire la Executorii“, în baza căruia executorul judecătoresc în procesul de executare a actelor judiciare trebuie să ia toate măsurile cuprinzătoare pentru a finaliza, punerea în aplicare și prezentarea de documente executive corecte și în timp util. Acest articol conține o bază de rețetă și, prin urmare, stabilește obligația executorului judecătoresc, nu dreptul său de a exercita debitorului lista de dorit.

În plus, punerea în aplicare a anchetei poate fi calificată ca un executor judecătoresc taxă este, de asemenea, pe motiv că percheziția este probabil ca o parte a executării oricărui act judecătoresc care ofițer de poliție în exercitarea autorității sale oficiale este obligat să pună în aplicare. Și, în consecință, dacă este necesară executarea unei hotărâri judecătorești specifice urmărirea debitorului, executorul judecătoresc este obligat, nu numai dreptul de a organiza un astfel de eveniment. Se pare că organizarea activității actului executiv al însăși posibilitatea de urmărire depinde în întregime de discreția ofițerilor de poliție judiciară (executorii), astfel cum acestea efectuează această producție.